Tartar de vită cu sfeclă coaptă și hrean

Tartar de vită cu sfeclă coaptă și hrean

Aperitive 03 decembrie 2018
2 p
Porții
15 m
Timp preparare
15 m
Gata în
Bucătărie: Franceză
Masă a zilei: Gustari
Grad dificultate: Ușor

Tartar de vită cu sfeclă coaptă și hrean 

Tartarul este o carne crudă tăiată cubulețe mici și servită de obicei cu ceapă, capere, galbenus, castraveți murați, sos worchestaire, sos picant, pătrunjel, mustar, unt.  În funcție de gusturi carnea de vită mai poate fi asociată și cu alte ingrediente, de exemplu, cum am făcut eu astăzi tartar de vită cu sfeclă coaptă și hrean.  Uneori din comoditate sau pentru rapiditate mulți toacă carnea la masina de tocat, însă acest lucru nu face decât să distrugă toate fibrele și să împrăștie tot sucul din carne.  Dar haideți să vedeți despre ce este vorba și să cunoaștem lista ingredientelor.  Ingrediente tartar de vită cu sfeclă și hrean: 
  • 300 g mușchi de vită
  • 2 gălbenușuri
  • 70 g castraveți murați
  • 40 g capere
  • 100 g sfeclă coaptă curățată
  • 40 g muștar
  • Câteva frunze de pătrunjel
  • O ceapă roșie mică
  • O ceapa albă mică
  • 50 g hrean curățat
  • 2 linguri ulei de măsline
  • Sare și piper după gust
  • 60-70 g unt
  • Câteva felii de baghetă sau pâine prăjită
Mod de preparare tartar de vită cu sfeclă și hrean:  Pentru început dacă avem o bucată de mușchi de vită întreagă o vom curăța de pielițe și grăsime. Eu am avut una întreagă și din capete am oprit pentru tartar iar bucata frumoasă, adică partea din mijloc am oprit-o pentru un Carpaccio.  Tăiem carnea cu ajutorul unui cuțit foarte ascuțit cubulețe mici. O condimentăm cu sare și piper și o amestecăm cu uleiul de măsline.  Curățăm toate legumele și le taiem astfel: ceapa albă și cea roșie mărunt, sfecla, capetele și castravetii cubulețe mici. Hreanul îl dăm pe răzătoarea cu ochiuri mici.  Punem muștarul pe 2 farfurii, iar cu ajutorul alteia intindem muștarul și ridicam dintr-o dată farfuria, astfel încât să ne lase forma frumoasă.  Împărțim ochiometric carnea în 6 părți egale, le distribuim pe farfurie, și punem legumele ca în poză. Asta în caz ca dorim să facem un plaiting frumos.  Dacă nu le punem pe toate împreună și le amestecăm.  Servim pe pâine unsă cu unt, alături de un spumant sau un pahar de vin. Gustos, rapid și elegant. Spor la treabă și poftă bună! 
Urmărește-ne și pe Instagram!
Urmărește-ne și pe Facebook!
Comentarii
Nici un comentariu pentru această postare. Fii primul!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Rețete asemănătoare
Cozonac sărat cu brânză și mărar
Cozonac sărat cu brânză și mărar Cine s-ar fi gândit că faci chifle pentru burger și din aproape aceeași compoziție să faci și un Cozonac sărat cu brânză și mărar...
Cartofi gratinați cu bacon și cașcaval
Cartofi gratinați cu bacon și cașcaval O rețetă simplă, dar foarte gustoasă de Cartofi gratinați cu bacon și cașcaval. Acești Cartofi gratinați cu bacon și cașcaval sunt preferații mei, se...
Drob de miel - Rețetă traditională ardelenească
Drob de miel - Rețetă traditională ardelenească Drobul de miel, un preparat specific sărbătorilor Pascale, rețetă pe care mi-o aduc aminte pas cu pas și nu cred să existe alta...