Supă de pui cu găluște pufoase de griș

Supă de pui cu găluște pufoase de griș

Supe și ciorbe 17 septembrie 2018
6 p
Porții
30 m
Timp preparare
190 m
Timp gătire
220 m
Gata în
Bucătărie: Romaneasca
Masă a zilei: Prânz
Grad dificultate: Ușor
Vrei să faci supă de pui cu găluște pufoase de griș și nicicum nu îți reușesc?! Nici o problemă, respectă cu strictețe câțiva pași și vei fi uimit de cât de pufoase și de moi vor fi aceste găluște! Tanti Florica de la Recaş este cea care mi-a deschis calea către aceste minunate găluște și de atunci o respect cu sfințenie! Îmi place ca atunci când am învățat câte ceva să pot da mai departe și celor din jurul meu, dar mai ales să găsesc o cale de a-i multumi celui care m-a învățat! Tanti Florica sau Babi cum ii spuneam, a fost bucătăreasă într-una din fermele din zona Recașului, a gătit sute de mii de porții de mâncare în fiecare an, a muncit mult și știa să facă de toate, de la ea am învățat să fac foarte multe, iar pe această cale vreau să îi mulțumesc! Eu nu prea fac supa de pui de pe puiul întreg și nici cu piele, din motive lesne de înțeles, nu îmi place grăsimea și nici să văd spinarea puiului în oală la fiert. Așa că am luat pulpe de pui dezosate fără piele și folosesc mai multe, pentru că vreau ca supa sa fie consistentă, cu multă carne, legume și găluște mari ca cele ale doamnei Florica.   Ingrediente pentru supă: 
  • 1 kg pulpe de pui/ 1 pui întreg fără piept, eu pieptul îl folosesc pentru altceva(șnițel, ciulama, etc) De preferat ca puiul să fie de casă
  • 2 morcovi mari
  • 1 păstârnac rădăcină
  • 2 bucăți de ceapă galbenă
  • 3-4 căței de usturoi
  • O bucată de țelină
  • 1 cartof măricel
  • O foaie de dafin
  • Câteva fire de cimbru proaspăt
  • Sare și piper boabe după gust
  • 1 legătură de pătrunjel
Ingrediente pentru găluștele de griș:
  • 2 ouă medii
  • 8 linguri medii de griș
Urmărește-ne și pe Instagram!
Urmărește-ne și pe Facebook!
Step by step method
1
Mod de preparare pentru supă:
Pentru început vom pune o cratiță cu apă la fiert și când apa fierbe opărim pulpele de pui.
Curățăm toate legumele și le spălăm (morcovii, pastarnacul, țelina, cartoful)
Punem pulpele de pui opărite, legumele, o ceapă, usturoiul într-o oală încăpătoare, adăugăm 3 l de apă rece, sare și o punem la fiert. Punem oala la foc mare, la început până dă în clocot, apoi încă vreo 2 ore la foc mediu sau până fierbe carnea.
2
Mod de preparare pentru găluștele de griș:
Pentru găluștele de griș vom pune ouăle împreună cu grișul și le vom amesteca foarte bine. Le dăm deoparte la odihnit până ce punem o cratiță cu 3-4 l de apă cu sare la fiert. Când fierbe apa, “rupem” găluștele cu ajutorul unei linguri pe care înainte de a rupe gălușca o băgăm în oala cu apă pentru a o umezi. Facem 12-13 găluște, pe care le fierbem la foc mediu sub capac, adăugând la fiecare 5 minute câte un pic de apă rece. Fierbem aproximativ 20 de minute. In fotografie veți vedea un singur ou, pentru că din grabă am uitat să fac pozele pentru găluște și am mai făcut dintr-un ou 😍😍😍
3
Pentru a servi vom tăia legumele din supă, bucăți de carne, găluștele de griș și pătrunjel verde.
Simplu, nu-i așa?! Dar acum vă las că vorba multă strică :)) Nu înainte de a vă ura spor la treabă și poftă bună!
Comentarii
Nici un comentariu pentru această postare. Fii primul!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Rețete asemănătoare
Supă de broccoli cu legume
Supă de broccoli cu legume Supă de broccoli cu legume, o idee binevenită pentru vegetarieni sau pentru zilele de post și nu numai. Un aspect atrăgător multicolor și un gust...
Ciorbă de perișoare de pui a la grec
Ciorbă de perișoare de pui a la grec Azi o sa facem cea mai bună și mai delicioasă Ciorbă de perișoare de pui à la grec cu ingrediente simple și...
Cremă de morcovi cu linte roșie
Cremă de morcovi cu linte roșie Propunere de sezon și nu numai Cremă de morcovi cu linte roșie, un deliciu perfect pe tru zilele mohorâte și friguroase, mai ales dacă...