Plăcintă turcească cu brânză sărată

Plăcintă turcească cu brânză sărată

Călătorii culinare 16 mai 2020
16 p
Porții
30 m
Timp preparare
35 m
Timp gătire
65 m
Gata în
Bucătărie: Turcească
Masă a zilei: Gustari
Grad dificultate: Ușor

Plăcintă turcească cu brânză sărată

Astăzi mi-am adus aminte de o plăcintă cu brânză sărată pe care o aveam la micul dejun, intr-un mic hotel din Istanbul, fragedă și pufoasă, numai bună alături de un iaurt sau o cană cu lapte, dar merge bine și ca o gustare la școala sau la servici. De mult stau cu gândul la această plăcintă, însă am tot amânat să o fac, nu știu de ce, dar iacă că azi a fost ziua ei!

Sunt de-a dreptul fascinat de tot ceea ce înseamnă cofetărie, dar și de patiserie în egală măsură.

Îmi place extrem de mult să trebăluiesc prin Bucătărie și nu înțeleg cum unora nu le iese aproape nimic...mi se întâmplă și mie, dar destul de rar, însă și atunci găsesc o soluție pentru a nu da un epic fail. Nu, nu mă laud, dar dacă văd ceva undeva și îmi place, e musai ca a doua zi să pun în aplicare. Vorba vine a doua zi, le fac cum pot, în limita timpului. Și chiar dacă nu am nici o rețetă, experiența și memoria vizuală mă ajută extrem de mult în ceea ce fac și parcă uneori parcă îmi depășesc orice limită, orice așteptare.

Rămâneți alături pentru lista simplă atât a ingredientelor dar și a modului de preparare.

Ingrediente Plăcintă turcească cu brânză sărată

Aluat:

  • 200-250 ml lapte
  • 200 g smântână cu 25% grăsime
  • 1 cub de 25 gre drojdie proaspată
  • 1 linguriță de sare
  • 1 lingură de zahăr
  • 600 g făină albă
  • 120 g unt
  • 50 ml ulei

   Umplutura:

  • 350 g brânză telemeagrasă de vaci, dată pe răzătoarea cu ochiuri mari

Mod de preparare pentru aluat:

Punem într-un castronel drojdia cu zahărul și amestecăm până obținem o pastă. Adăugăm jumătate din cantitatea de lapte calduț, acoperim cu o folie și lăsăm la loc călduț pentru activare drojdiei.

necunoscut.jpg

Într-un castron potrivit punem făina cernută, sarea, smântâna, drojdia activată, uleiul și cu ajutorul unei spatule de silicon amestecăm până aceasta devine ineficientă, după care trecem la frământatul manual sau cu ajutorul unui robot de bucătărie. Trebuie să obținem un aluat destul de moale, dar nelipicios, elastic, neted și omogen.

Punem aluatul într-un castron uns cu ulei și acoperit cu o folie de prospețime și lăsăm să dospească până își dublează volumul.

necunoscut_1.jpg

B07457E9-2311-493B-9724-4ED47BEDA145.jpeg

Preîncălzim cuptorul la 200 de grade Celsius.

Fapetăm 1 tavă de cuptor cu hârtie de copt, cu dimensiunea de 25/35 cm.

Batem oul.

Topim untul și îl lăsăm să se răcească.

Pe un plan de lucru presărat cu făină,  întindem aluatul sub formă dreptunghiulară cu dimensiunea de 60/70 cm. Ungem suprafața aluatului cu unt și presărăm cam jumătate din cantitatea totală de brânză.

Impaturăm astfel:

1. Aducem marginea din dreapta peste aluat, lăsând o treime neacoperită. Ungem cu unt și presăm încă cam o treime din cantitatea rămasă. 2. Venim cu partea din dreapta peste cea împăturită anterior și ungem din nou cu unt și mai presarăm încă o treime din cantitatea rămasă. 3.Aducem partea de sus peste lăsând o treime neacoperită, ungem cu unt și presarăm telemeaua rămasă. 4. Punem și partea de jos peste cea adusă de sus. Întoarcem aluatul cu ultima parte împăturită, pe un plan de lucru presărat cu făină și intindem plăcinta uniform cu dimensiunile de 25/35 cm. Punem plăcinta în tava tapetată și lăsăm la dospit acoperită în loc calduț pentru încă jumătate de oră.

Ungem cu ou bătut, presărăm semințele de susan și tăiem cu un cuțit bine ascuțit, sub forma unei raza din loc în loc primele 2-3 straturi.

Introducem tava la cuptor la 200 de grade pentru 15 minute, după care reducem temperatura la 180 de grade și mai coacem încă 20-25 de minute.

Scoatem afară pe un grătar și o lăsăm să se răcească, asta în caz că mai aveți răbdare. Spor la treabă și poftă bună!

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram

Sau pe pagina de Facebook

Urmărește-ne și pe Instagram!
Urmărește-ne și pe Facebook!
Comentarii
Nici un comentariu pentru această postare. Fii primul!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Rețete asemănătoare
Socată parfumată și gustoasă cu lămâie - Rețetă simplă
Socată parfumată și gustoasă cu lămâie - Rețetă simplă Socata, probabil cea mai apreciată limonadă a românilor, odată pentru că este și cea cu care am crescut dar cu siguranță...
Paella cu creveți și chorizo, rețetă tradițională spaniolă
Dragii mei, doar ce m-am întors dintr-o mică vacanța din Spania și am tot încercat fel de fel de Paella, cu pui, cu fructe de mare, cu porc cu te...