Pate de curcan făcut în casă, rețetă simplă și rapidă

Pate de curcan făcut în casă, rețetă simplă și rapidă

Mic dejun 26 iunie 2019
1-1,1 kg
Porții
20 m
Timp preparare
60 m
Timp gătire
80 m
Gata în
Bucătărie: Romaneasca
Masă a zilei: Gustari
Grad dificultate: Ușor

Pate de curcan făcut în casă, rețetă simplă și rapidă

Azi facem un pate de curcan, gustos, sănătos și de 100 de ori mai bun va cel din comerț.

Să faci pateu în casă înseamnă să știi ce mănânci, ce e în acel pateu. Mie unul îmi place foarte mult pateul, mai ales dimineața la mic dejun, dar nu refuz niciodată o felie de pâine cu pateu, înainte de a fi gata mancarea. Da sunt mâncău, îmi place să mănânc atât de mult încât uneori am impresia că pentru asta m-am născut!! 😂😂😂

Nici nu îmi aduc aminte când am făcut pentru prima data pate, însă țin minte că pe vremea aceea nu aveam ustensilele de astăzi și că îl dădeam prin sită ca să fie fin.

Astăzi lucrurile au evoluat și cu un blender mai bunicel poți face un pate la fel de fin ca cel din comerț.

Poate fi servit cu castraveți murați, capere, eu am preferat cu pâine prăjită și ceva dulce așa că am adăugat marmeladă de portocale. 

Lista ingredientelor e simplă și poate fi adaptată altor feluri de carne(pui, gâscă, porc, etc)

Alte rețete simple de pate de casă: Pate de ton cu fasole și lămâie, reteta aici sau click pe poză. Pate de ton cu capere și măsline, rețeta aici sau click pe poză.

Pentru multe alte rețete cu sau fără carne ori preparate de post  și multe altele, găsiți în secțiunea gustări, click aici sau pe fotografie.

C8514272-7D54-4A48-BAA2-62D97C2FFB0A.jpeg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

 

Cum să faci un pate de curcan în casă?

Ingrediente:

  • 500 g ficat de curcan
  • 500 g carne de curcan
  • 200 g ceapă albă
  • 30 g usturoi
  • 150 g unt
  • 300 g smântână dulce cu minim 32% grăsime
  • 50 ml cognac
  • Sare și piper după gust
  • 1 crenguță de cimbru proaspăt

Mod de preparare:

Curățăm ceapa și usturoiul, le tăiem peștișori.

Încingem o cratiță în care punem untul și ceapa cu usturoiul la călit, adăugăm sare și lăsăm să calească bine.

Adăugăm carnea de curcan și lăsăm la foc mic să se înmoaie și carnea.

Punem și ficatul, smântâna și cognacul, sare și piper după gust, acoperim cu un capac. Lăsăm să fiarbă la foc mic și mai amestecăm din când în când să nu se prindă. Dacă este nevoie putem adăuga câte puțină apă.

Când sunt bine pătrunse, adică fierte și carnea și ficatul, le punem într-un blender și mixăm până obținem o pasta fină și omogenă. Dacă este prea tare putem să mai adăugăm apă fierbinte.

Lăsăm să se răcească la temperatura camerei după care turnăm într-o caserolă și punem la frigider. Putem păstra câteva zile.

Simplu, rapid și de casă, fără conservanți sau ingrediente necunoscute. Așadar vă urez spor la treabă si poftă bună!

Urmărește-ne și pe Instagram!
Urmărește-ne și pe Facebook!
Comentarii
Nici un comentariu pentru această postare. Fii primul!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Rețete asemănătoare
Burek rulat cu brânză feta
Burek rulat cu brânză feta Cu siguranță cel mai bun Burek rulat cu brânză feta făcut cu foi făcute în casă. Destul de ușor de făcut, cu ingrediente putine și...
Hummus de fasole roșie cu avocado și chimichurri
Hummus de fasole roșie cu avocado și chimichurri Azi facem un   Hummus de fasole roșie cu avocado și chimichurri. Gustos, sănătos și foarte ușor de făcut din numai câteva ingrediente....
Covridog cu cabanos și cașcaval
Covridog cu cabanos și cașcaval Salivez cu gândul la cel mai bun covridog cu cabanos și cașcaval de mai bine de o lună secând m-am întors din Statele Unite. Acum...