Mămăligă cu brânză și smântână – Taci și înghite – Rețetă ardelenească

( 4.5 out of 5 )
Loading...
  • -4 pServings+
  • 20 mTimp de preparare
  • 30 mTimp de gatire
  • 50 mGata in
Print Recipe

Mămăligă cu brânză și smântână – Taci și înghite – Rețetă ardelenească

 

Când stau și mă gândesc la această mămăliga, efectiv îmi curg balele și acum, e cea mai bună din câte am mâncat vreodată și nu cred să existe alta mai bună ca și aceasta, dar știți cum e, până la proba contrarie.😂

Bunica Măriuca era specialista acestei mâncări minunate și de fiecare sată nne amuzam copios pe seama numelui preparatului. Noi deși o întrebam pentru a nu știu câte-a oară cum se numește, iar răspunsul ei, de fiecare dată, venea promt “Taci și-nghite” și o spunea cu atâta siguranță și amuzament în același timp 😁

Nu o făcea de fiecare dată la fel, însă baza era aceeași, slănină prăjită, făină de mălai, brânza de burduf iar adaosurile difereau în funcție de ce avea la momentul respectiv, cârnați, șuncă de casă afumată, pastramă, etc. Întotdeauna era atât de bună și parcă îndeajuns, încât ne băteam pe curățarea tuciului.

Așadar din câteva ingrediente simple, poți face o mâncare atât de bună, cu gust de copilăria petrecută în casa bunicilor. Rămâneți alături pentru lista ingredientelor și modul de preparare.

Ingrediente:

  • 200 g făină de mălai
  • 1,2 l apă
  • 15 g de sare(1 linguriță cu vârf)
  • 200 g slănină afumată
  • 500 g brânză de burduf
  • 500 g cârnați de casă
  • 3-4 ouă, în funcție de diametrul oalei în care o veți pune la cuptor

Mod de preparare:

Tăiem slănina cuburi mici, o punem într-o tigaie și o prăjim până lasă puțină grăsime.

Adăugăm cârnatul tăiat felii și prăjim in continuare până slănina se face jumere aurii iar cârnatul și-a lăsat și el grăsimea.

Punem apa cu sarea la fiert într-o oală. Când ajunge în punctul de fierbere, adăugăm făina de mălai în ploaie și amestecăm energic pentru a nu se face cocoloașe. Fierbem pentru 15 minute la foc mic, amestecând continuu.

Într-o cratiță punem jumătate din cantitatea de jumere cu cârnați, jumătate din cantitatea de brânză de burduf peste care punem și jumătate din mămăliguță. Repetăm încă o dată această operație.

Cu ajutorul unei linguri facem ușoare găuri deasupra ultimului strat de mămăligă și punem ouăle.

Dăm la cuptor pentru 15-20 de minute sau până se gătesc ouăle.

Scoatem fierbinte pe farfurii și servim cu smântână. Spor la treabă și poftă bună!

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram

Sau pe pagina de Facebook

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password