Gomboți, găluște cu prune

( 4.6 out of 5 )
Loading...
  • -40 bucServings+
  • 60 mTimp de preparare
  • 30 mTimp de gatire
  • 1:30 hGata in
Print Recipe

Gomboți, găluște cu prune ca-n Ardeal

Azi facem Gomboți, găluște cu prune ca-n Ardeal, pot spune că sunt preferatele mele, necesită un pic de răbdare, dar se fac ușor și sunt atât de bune încât nu le-aș da pe nici o prăjitură cu ciocolată deși sunt un mare fan după cum cred că știți deja 🙂

Nu am mai făcut de anul trecut gomboți cu prune, așa că nici nu am așteptat să se coacă bine și deja am pus cartofii la fiert.

Din același aluat se pot face și găluștele cu caise, găluște cu mac și multe altele, depinde și de ideile care vă vin în minte. E desertul preferat al familiei mele, încă din copilărie, mi-l aduc aminte prima dată fiind făcut de bunica, apoi de mama și acum de mine, păstrez rețeta că e simplă, aluatul rămâne fraged și moale inclusiv după răcirea lor și dacă îmi place cum iese de ce să îl schimb?!

La origine rețeta este ungurească, denumirea lor fiind szilvas gomboc, însă și nemții le-au preluat și le spun knedle, însă tot găluște cu prune sunt! Haideți să facem cunoștiință cu lista ingredientelor și să ne apucăm de treabă! 😉

Cum facem Gomboți, găluște cu prune

Ingrediente:

  • 1 kg de cartofi
  • 300 g făină
  • 30 g griș
  • 2 ouă medii (eu am pus 3, erau foarte mici)
  • 20-25 de prune mici
  • 150-200 g zahăr tos sau pudră după cât de dulci vă plac
  • 2 linguri de scorțișoară măcinată
  • 50 g unt cu 82% grăsime
  • 200-250 g pesmet auriu
  • Un praf de sare

Mod de preparare:

Rumenim pesmetul într-o tigaie în care am pus untul

Punem o cratiță cu apă și un praf de sare la fiert.

Se pun cartofii în coajă la fiert în apă cu sare, până intră bine furculița în ei. Se decojesc cât se poate de fierbinți și se zdrobesc cu ajutorul unui pasoar pentru legume sau un tel. Nu folosim robot de bucătărie, nu mixer se zdrobesc bine la mână. Se lasă la răcit.

Peste cartofi se adaugă făina amestecată cu grișul, ouăle și se frământă rapid, atât cât să inglobăm în cartofi ingredinetele uscate. Se lasă 10-15 minute la odihnit.

Cât stă aluatul la odihnit scoatem sâmburii prunelor și dacă sunt mai mici le lăsăm întregi, iar dacă sunt mai mari le taiem jumătăți pe care le umplem cu zahărul amestecat cu scorțișoara.

Uneori întind aluatul pe un plan de lucru presărat cu făină la jumătate de centimetru grosime și tai pătrate in funcție de marimea prunelor, alteori pur și simplu îmi pudrez mâinile cu făină și iau cu lingura direct in palme și modelez. Depinde de spațiu, timp și chef :))

Punem găluștele obținute la fiert în apa clocotindă și le fierbem până se rodică și stau deasupra, acesta este un semn că deja sunt fierte. În caz că aluatul este mai gros este posibil să trebuiască fierte 1-2 minute in plus la foc mediu.

Peste pesmetul rumenit adăugăm zahărul rămas amestecat cu scorțișoara.

Le scoatem direct în pesmet, de rotim bine, astfel încât să nu mai avem aluat dezvelit 🙂

Mie îmi plac simple însă se pot servi cu adaos de dulceață și smântână. Spor la treabă și poftă bună!

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Aceasta a fost rețeta mea de gomboti, găluște cu prune

Tips & variations

  • Dat fiind faptul că prunele sunt de diferite mărimi, s-ar putea ca numărul de bucăți să nu corespundă de fiecare dată.

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password