Cornulețe austriece cu nucă de post – Vanillekipferl

( 4.4 out of 5 )
Loading...
  • -39 bucServings+
  • 10 mTimp de preparare
  • 15 mTimp de gatire
  • 25 mGata in
Print Recipe

Cornulețe austriece cu nucă de post – Vanillekipferl

Cornulețe austriece cu nucă de post – Vanillekipferl sunt cele mai simple și mai gustoase cornulețe, se fac din ingrediente simple și la îndemâna oricui iar pregătirea lor, poate fi făcută chiar și de copii.

Sunt atât de fragede încât nu cred că să existe altele mai fragede decât acestea. Îmi aduc aminte cu nostalgie si plăcere de ele de pe vremea copilăriei, când le făceam mai mereu, atât în zilele de post, cât și în zilele de dulce.

Aceste cornuri sunt specifice cu precădere perioadei de iarnă, doar că de această dată le-am făcut și în varianta de post, ca să ne putem bucura de ele și pe perioada de dinainte de Crăciun.

Sunt specifice austriecilor, nemților, polonezilor, dar și maghiarilor. La origine se făceau cu nucă măcinată, însă pot fi făcute cu alune, migdale, etc, deasemeni pot fi aromate cu scorțișoară, ghimbir, cuișoare și în acest fel le dăm o notă de turtă dulce.

Alte rețete de biscuiți/fursecuri și multe alte dulciuri minunate, de dulce sau de post găsiți în secțiunea desert, click aici sau pe fotografie.

Rămâneți alături pentru lista ingredientelor, dar și modul simplu de preparare.

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum se faci Cornuri nemțești cu nucă de post – Vanillekipferl


Ingrediente

  • 130 g făină albă tip 000
  • 1 praf de sare
  • 10 g amidon alimentar
  • 100 g nucă măcinată
  • 70 g zahăr pudră
  • 125 g margarină
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • Zahăr pudră extra pentru tăvălit cornulețele

Mod de preparare:

Într-un castron spumăm margarina cu zahărul, extractul de vanilie și praful de sare.

Adăugăm nuca măcinată și omogenizăm.

Încorporăm făina și amidonul în cea de unt și amestecăm cu ajutorul unei spatule de Silicon până obținem o compoziție uniformă și compactă.

Turnăm compoziția pe o folie alimentară, o facem baton și o dăm la rece pentru minim 2 ore.

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Tapetăm o tavă de cuptor cu hârtie de copt.

Scoatem aluatul de la frigider și îl punem pe un plan de lucru presărat cu făină. Porționăm aluatul în 30-32 de bucăți.

Formăm câte o bilă din fiecare bucățică, o rulăm ușor între palme și apoi îndoim capetele și așa se formează cornulețele.

Punem pe tavă cu distanțe de minim 1 cm între ele și le băgăm la cuptor pentru 10-11 minute sau până se rumenesc ușor.

Scoatem cornulețele din cuptor și le dăm fierbinți prin zahărul pudră, apoi le punem pe un grătar să se răcească.

Sunt mult mai bune peste vreo 2 zile, asta în caz că mai apucă 🤣🤣🤣 De aici nu îmi rămâne decât să vă doresc spor la treabă și poftă bună!

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password